Herbert Charles Brown, născut pe 22 mai 1912 la Londra, Anglia, este recunoscut ca unul dintre cei mai influenți chimiști americani ai secolului XX. Lucrările sale inovatoare în domeniul agenților reducători personalizați și al compușilor organoborani au avut un impact semnificativ asupra practicii chimice atât academice cât și industriale. În anul 1979, Brown a fost distins cu Premiul Nobel pentru Chimie, împărțit cu chimistul german Georg Wittig.
Brown a obținut licența în 1936 și doctoratul în 1938 de la Universitatea din Chicago. Sub îndrumarea lui Hermann Schlesinger, disertația sa a explorat reacția diboranului cu aldehidele și cetonele – începutul unei cariere dedicate chimiei organoboranilor.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cercetările conduse de grupul lui Schlesinger au inclus contribuții importante pentru Corpul de Transmisii al Armatei SUA privind generarea hidrogenului pe teren. De asemenea, s-au realizat descoperiri esențiale precum borohidrura de sodiu și hidrura de litiu și aluminiu – agenți reducători care au revoluționat sinteza organică.
Cercetările ulterioare ale lui Brown la Universitatea din Chicago (1939–1943), Universitatea Wayne State (1943–1947) din Detroit și Universitatea Purdue (1947–1978) din Indiana s-au concentrat pe dezvoltarea unor noi agenți reducători adaptați cerințelor sintetice specifice.
Una dintre descoperirile notabile ale lui Brown a fost procesul de hidroborare al dublelor legături carbon-carbon folosind borohidrură de sodiu în prezența clorurii de aluminiu. Această tehnică inovatoare a demonstrat că hidroboranii pot fi utilizați într-o gamă largă de reacții sintetice importante.
Pensionându-se înaintea primirii Premiului Nobel, Herbert C. Brown a continuat să contribuie semnificativ prin lucrări precum „Hidroborare” (1962) și „Sinteze organice prin borani” (1975).
