Emil Racoviță, născut la 15 noiembrie 1868 în Iași, Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, este recunoscut ca un eminent biolog, zoolog, speolog și explorator. Considerat fondatorul biospeologiei – studiul vieții din mediul subteran – Racoviță a adus contribuții semnificative în domeniul cercetării științifice.
După obținerea doctoratului în științe cu teza „Le lobe céphalique et l’encéphale des Annélides Polychète” la Universitatea Sorbona din Paris în 1896, Emil Racoviță s-a remarcat prin participarea sa ca naturalist la expediția internațională de cercetare antarctică la bordul navei Belgica (1897-1899), condusă de Adrien de Gerlache. Această experiență a fost crucială pentru dezvoltarea ulterioară a carierei sale.
În anul 1907, Racoviță a publicat lucrarea „Essai sur les problèmes biospéologiques”, considerată piatra de temelie pentru biospeologie. În plus, el a fondat primul institut de speologie din lume în 1920 la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca.
Racoviță a fost membru al Academiei Române și președinte al acesteia între anii 1926-1929. Ca explorator și om de știință dedicat studierii vieții din medii extreme – atât antarctice cât și subterane -, el a promovat sistematic studiul faunei cavernicole nu doar în România ci și pe plan internațional.
Azi, numele lui Emil Racoviță este onorat prin diverse instituții academice, premii prestigioase și chiar insule care îi poartă numele. Acestea sunt mărturii ale impactului său durabil asupra comunităților academice globale.
