În cursul zilei de astăzi, reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ai Direcției de Investigații Criminale au efectuat percheziții la sediul Ministerului Sănătății, ca parte a unei anchete aflate în derulare. Activitatea nu a vizat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU).
Ancheta se concentrează pe mai mulți medici care au solicitat recunoașterea titlurilor lor de medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Chișinău. Acești medici au depus documentele și certificatele necesare pentru absolvirea stagiilor de pregătire.
Specialitățile medicale implicate includ medicina de urgență, ortodonția, chirurgia plastică, estetică și microchirurgia reconstructivă, imagistica, chirurgia dento-alveolară și parodontologia. Potrivit informațiilor oferite de anchetatori, există suspiciuni că unele stagii obligatorii nu ar fi fost efectuate fizic în unitățile universitare clinice respective.
Ministerul Sănătății își reafirmă angajamentul față de principiile legalității, transparenței și integrității în toate activitățile sale publice. De asemenea, instituția va continua să colaboreze cu autoritățile competente și să comunice transparent orice informație suplimentară relevantă pentru public.