Pe 4 iunie 1909, Școala Superioară de Medicină Veterinară din România a fost organizată oficial, marcând un moment important în evoluția educației veterinare din țară. Inițiată de Carol Davila în 1861, ca parte a Școlii Naționale de Medicină și Farmacie, această instituție specializată avea scopul principal de a rezolva problemele armatei române legate de creșterea și îngrijirea cailor de război.
Cursurile inițiale au acoperit subiecte precum anatomia și teoria potcovitului, zoologie, mineralogie și botanică. Cu timpul, curriculumul s-a extins pentru a include noi discipline relevante pentru medicina veterinară.
În anul 1883, școala a fost redenumită Școala Superioară de Medicină Veterinară și plasată sub autoritatea Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Aceasta schimbare organizaționala a venit cu un nou regulament elaborat chiar de directorul școlii la acea vreme, Alexandru Locusteanu.
Un pas semnificativ în dezvoltarea educației veterinare l-a constituit fondarea Institutului Zootehnic în 1895 tot la inițiativa lui Locusteanu. Deși institutul nu a avut o existență îndelungată fiind desființat până în anul 1909, acesta reprezenta un efort notabil către diversificarea pregătirii profesionale.
Anul 1899 aduce o altă schimbare majoră prin trecerea școlii sub Ministerul Instrucțiunii Publice și stabilirea obligativității bacalaureatului pentru înscriere. În cele din urmă, datorită eforturilor profesorului Ioan Athanasiu din anul 1909 profesorii au obținut statut echivalent celor universitari iar diploma eliberata era echivalata cu titlul academic doctoral.
Această evoluție reflecta modernizarea continuua si adaptarea invatamantului veterinar in Romania si contribuțiile sale esențiale atât pentru armatâ cât si pentru societatea civilâ.
Sursa: Muzeu Unibuc, Facebook People
