Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras atenția, într-o postare recentă pe pagina sa de Facebook, asupra similarităților dintre simptomele infecțiilor fungice și cele ale infecțiilor bacteriene sau virale, subliniind totodată că anumite manifestări sunt mai frecvente în cazul fungilor. Mesajul vizează informarea publicului pentru recunoașterea timpurie a semnelor și pentru evitarea tratamentelor nepotrivite.
Potrivit postării OMS, „Infecțiile fungice cauzează multe dintre aceleași simptome ca și infecțiile bacteriene și virale, dar unele sunt puțin mai frecvente în cazul fungilor.” Această observație subliniază dificultatea diagnosticării pe baza simptomelor clinice doar și importanța confirmării de laborator înaintea inițierii tratamentului.
Infecțiile fungice pot provoca o gamă largă de simptome care se suprapun cu cele determinate de bacterii sau virusuri: febră, tuse, dureri în gât, erupții cutanate, mâncărime, secreții vaginale anormale sau dureri generalizate. Totuși, anumite manifestări sunt adesea asociate mai frecvent cu etiologia fungică, cum ar fi leziunile cutanate pruriginoase tipice micozelor superficiale (de exemplu, „piciorul atletului” sau dermatofitia), candidoza orală cu placarde albe ce pot fi îndepărtate și infecțiile fungice invazive la pacienții imunocompromiși care evoluează cu afectare pulmonară severă sau sepsis fungic. Identificarea corectă a cauzei permite prescrierea de antifungice specifice în locul antibioticelor, care sunt ineficiente împotriva fungilor.
Grupurile cu risc crescut pentru infecții fungice includ persoanele cu imunitate scăzută (pacienți cu HIV/SIDA, pacienți oncologici aflați în tratamente citostatice, persoane transplantate sau tratate cu corticosteroizi), diabeticii, pacienții internați prelungit în spital, în special în secțiile de terapie intensivă, precum și utilizatorii frecvenți de antibiotice sau dispozitive medicale invazive (catetere). În aceste situații, o infecție fungică poate progresa rapid și poate necesita tratament antifungic sistemic de urgență.
Diagnosticul diferențial se bazează pe o combinație de evaluare clinică și investigații de laborator: examen direct microscopic, culturi fungice, teste antigenice, serologice sau teste moleculare (PCR). Imagistica (radiografie toracică, CT) poate fi necesară când există suspiciune de implicare pulmonară sau invazivă. Tratamentul variază în funcție de tipul de infecție și severitate: antifungice locale (creme, soluții) pentru infecțiile superficiale sau antifungice orale/ intravenoase pentru formele profunde; alegerea agentului antifungic trebuie ghidată de specie și de profilul de rezistență.
Prevenția include măsuri simple de igienă personală, evitarea expunerii prelungite la medii umede care favorizează dezvoltarea fungilor, utilizarea responsabilă a antibioticelor pentru a nu provoca dezechilibre microbiene, controlul glicemiei la pacienții diabetici și adoptarea de protocoale stricte de igienă în unitățile medicale. Campaniile de informare publică și formarea profesională a personalului medical privind recunoașterea precoce a semnelor sugestive pentru etiologia fungică pot reduce întârzierile terapeutice și riscul complicațiilor.
Impactul asupra comunității constă în riscul supratratamentului cu antibiotice atunci când infecțiile fungice sunt confundate cu cele bacteriene, precum și în consecințele clinice serioase pentru persoanele vulnerabile. Diagnosticarea corectă și accesul la tratament antifungic adecvat sunt esențiale pentru reducerea morbidității și mortalității asociate, în special în rândul pacienților imunocompromiși.
Sursa informațiilor este o postare publicată pe pagina de Facebook a Organizației Mondiale a Sănătății (https://www.facebook.com/WHO). Pentru simptome persistente sau severe, OMS recomandă consult medical și efectuarea investigațiilor de laborator pentru stabilirea etiologiei și alegerea tratamentului adecvat.
