România alocă doar 24 de euro pe an pentru prevenția în sănătate pentru fiecare locuitor, potrivit datelor publicate pentru 2022, ceea ce ne plasează printre ultimele state din Uniunea Europeană. Datele Eurostat și analiza OECD arată că această subfinanțare se reflectă atât în ponderea prevenției în bugetul de sănătate, cât și în vulnerabilitatea sistemului față de costurile viitoare de tratament.
Conform setului de date Eurostat (hlth_sha11_hc, 2022), media cheltuielilor pentru prevenție la nivelul Uniunii Europene este de 202 euro pe locuitor, în timp ce Germania dedică 458 euro. OECD, în raportul său privind sistemul de sănătate din România (Reviews of Health Systems: Romania, 2025), indică faptul că prevenția primește doar 1% din bugetul de sănătate în România, comparativ cu media OECD de 3%.
Aceste cifre ilustrează un decalaj semnificativ între România și majoritatea țărilor din UE în privința investițiilor în activități de prevenție: programe de screening, vaccinare, educație pentru sănătate și intervenții timpurii care pot reduce incidența și severitatea bolilor. Din perspectivă financiară, autorii analizelor subliniază un principiu simplu: „nu este o cifră despre buget, este o cifră despre ce am decis să nu prevenim”. Fiecare euro necheltuit în prevenție poate genera cheltuieli mult mai mari ulterior, în special pentru tratamentul bolilor cronice și pentru internările spitalicești care ar putea fi evitate sau întârziate.
Impactul asupra comunității este multiplu. Pe termen scurt, nivelul scăzut al investițiilor în prevenție se traduce prin acoperire insuficientă a programelor de screening și a campaniilor de vaccinare sau educație pentru sănătate, ceea ce poate conduce la depistare tardivă a afecțiunilor. Pe termen mediu și lung, presiunea asupra serviciilor de urgență, spitalelor și tratamentelor specializate poate crește, generând costuri mai mari pentru sistemul public și reducând eficiența alocării resurselor. De asemenea, costurile indirecte — pierderi de productivitate, zile de muncă pierdute și povara asupra gospodăriilor — pot crește în absența unor politici de prevenție adecvate.
Comparativ, statele care alocă resurse semnificative pentru prevenție celebrează adesea beneficii pe termen lung: reducerea incidenței unor boli prevenibile, scăderea ratelor de internare, economii în cheltuielile curente de tratament și o calitate mai bună a vieții pentru populație. România și-a propus în diverse strategii naționale îmbunătățirea indicatorilor de sănătate publică, însă datele recente arată un decalaj între obiective și nivelul efectiv de finanțare.
Factorii care explică această situație sunt multipli și includ prioritizarea tratamentelor curative față de intervențiile preventive, constrângeri bugetare pe termen scurt și, în unele cazuri, structuri și capacități insuficiente pentru implementarea pe scară largă a programelor preventive. Raportul OECD menționează necesitatea unei abordări integrate, care să includă atât creșterea finanțării pentru prevenție, cât și îmbunătățirea capacității instituționale și a coordonării între nivelurile de guvernare.
Consecința directă a acestei subfinanțări este financiară, dar are și dimensiuni sociale și de sănătate publică. Reducerea decalajului față de media UE și media OECD implică măsuri de politică publică: majorarea alocărilor pentru activități preventive, programarea investițiilor în campanii naționale de screening și vaccinare, precum și monitorizarea și evaluarea rezultatelor pentru a asigura eficiența cheltuielilor.
Surse și pași următori: Informațiile prezentate se bazează pe datele Eurostat (hlth_sha11_hc, 2022) privind cheltuielile per locuitor pentru prevenție și pe analiza OECD „Reviews of Health Systems: Romania” (2025, raport publicat în 2023 pentru date și recomandări), precum și pe comunicarea Institutului Național de Sănătate Publică, postată pe pagina sa oficială de Facebook. Pentru consultare, sursele primare includ pagina Eurostat și raportul OECD; comunicarea INSP este disponibilă la https://www.facebook.com/INSPInstitutulNationaldeSanatatePublica. Autoritățile de sănătate și factorii de decizie pot utiliza aceste date pentru a reevalua prioritățile de finanțare în vederea reducerii poverii bolilor prevenibile și a optimizării cheltuielilor publice în sănătate.
