Organizația Mondială a Sănătății (WHO) anunță că în 2024 au fost recoltate 3,26 milioane de hectare pentru culturile de tutun la nivel global. Această suprafață extinsă, care ar putea fi folosită pentru producție alimentară, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului, securității alimentare și resurselor naturale în țările cu venituri mici și medii.
Tutunul implică costuri ecologice care încep mult înainte ca un produs să ajungă la consumator: cultivarea și uscarea frunzelor necesită cantități mari de apă, epuizează rapid elementele nutritive din sol — azot, fosfor și potasiu — și contribuie la defrișările anuale în proporție de până la 5% în anumite state cu venituri mici și medii. Procesul de uscare (curing) folosit pentru frunzele de tutun presupune arderea lemnului, ceea ce generează emisii de gaze cu efect de seră și consum suplimentar de resurse forestiere.
Impactul combinat al acestor practici se traduce prin degradarea solului, diminuarea resurselor de apă și pierderi de păduri, fenomene care afectează direct capacitatea comunităților locale de a susține producția agricolă diversificată. Potrivit WHO, „se cultivă 3,26 milioane de hectare pentru tutun în 2024”, iar această suprafață ar putea fi alternativ utilizată pentru culturile alimentare sau pentru practici agricole mai durabile, cu efecte pozitive asupra securității alimentare și mediului.
Organizația Mondială a Sănătății subliniază și costurile socio-economice: fermierii care cultivă tutun sunt adesea expuși la practici agricole intensive care pot afecta fertilitatea solului pe termen lung, iar dependența de o cultură cu cerințe energetice și de materii prime ridicate poate reduce reziliența economică a gospodăriilor agricole. WHO afirmă că se angajează să sprijine țările în identificarea și implementarea alternativelor economic viabile pentru cultivatorii de tutun, păstrând în același timp protecția sănătății publice și a mediului.
În plus, arderea lemnului pentru uscarea frunzei de tutun produce emisii de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră, contribuind la amprenta climatică a producției de tutun. Defrișările asociate pentru obținerea lemnului de foc sau pentru extinderea terenurilor agricole amplifică pierderea biodiversității locale și reduc capacitatea ecosistemelor de a furniza servicii esențiale, cum ar fi captarea apei și menținerea fertilității solului.
Consecințele pentru comunități sunt multiple: reducerea suprafețelor aptede pentru cultivarea alimentelor, presiune asupra resurselor de apă potabilă și creșterea vulnerabilității la degradarea solului. Aceste efecte agravează problemele de dezvoltare rurală în țările cu venituri mici și medii, unde agricultura de subzistență rămâne o sursă importantă de hrană și venit.
WHO recomandă politici publice și programe care să faciliteze tranziția fermierilor către culturi alternative și practici agricole durabile, precum și măsuri de protecție a pădurilor și management rațional al resurselor de apă. Organizația propune sprijin tehnic și financiar statelor pentru dezvoltarea lanțurilor valorice alternative care să asigure venituri echitabile fermierilor și să reducă presiunea asupra mediului.
Sursa informațiilor: declarații și postări ale Organizației Mondiale a Sănătății (WHO), pagina de Facebook WHO — https://www.facebook.com/WHO. Pașii următori recomandați includ monitorizarea suprafețelor cultivate cu tutun, evaluarea impactului asupra resurselor naturale la nivel local și implementarea de programe pilot pentru alternative economice viabile în regiunile cele mai afectate.
