Alexandru Slătineanu, născut pe 5 ianuarie 1873 în București, a fost un eminent medic bacteriolog român, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul epidemiologiei și bacteriologiei. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat asupra unor boli precum poliomielita și febra tifoidă, dar și asupra serovaccinației.
Slătineanu a început studiile universitare la Facultatea de Medicină din Paris în 1892, obținând titlul de doctor în medicină în 1901 cu teza intitulată „Septicémie expérimentale par le cocco-bacille de Pfeiffer. Essais d’immunisation”. În paralel, el a studiat științele naturale la Sorbona unde a obținut licența. Specializarea sa în bacteriologie s-a realizat la prestigiosul Institut Pasteur din Paris alături de Ion Cantacuzino.
Reîntors în România, Slătineanu a ocupat diverse funcții academice și administrative importante. Începând cu anul 1902, el a fost șef de lucrări la Catedra de Medicină Experimentală din cadrul Facultății de Medicină din București și ulterior medic șef al Sanatorului Filaret pentru tuberculoși. În Iași, cariera sa academică a atins apogeul când a devenit profesor titular la Catedra de Bacteriologie al Universității din Iași în anul 1912.
Între anii 1923-1926, Alexandru Slătineanu a fost rector al Universității Mihăilene din Iași iar mai târziu director al Institutului de Igienă din același oraș. De asemenea, el a jucat un rol important ca secretar general al Ministerului Sănătății Publice între anii 1931-1933 sub conducerea lui Ion Cantacuzino.
Pe lângă activitatea didactică și administrativ-organizatorică impresionantă pe care o avea deja stabilită prin organizarea cursurilor despre bolile infecțioase sau dezvoltarea Spitalului „Izolarea”, Alexandru Slătineanu era implicat activ ca membru fondator (1905) al Revistei Științelor Medicale unde publica numeroase studii valoroase pentru comunitatea medicala românească.
Sursa: Wikipedia, pagina Facebook people
