Emil Kraepelin, născut la 15 februarie 1856, este recunoscut ca fiind unul dintre fondatorii psihiatriei științifice moderne. Prin activitatea sa inovatoare, el a pus bazele sistemului psihiatric modern care continuă să influențeze practica medicală până în prezent.
În anul 1883, Kraepelin a revoluționat domeniul psihiatriei prin introducerea unei diferențieri clare între criteriile de diagnostic ale schizofreniei și tulburării bipolare. Această abordare a permis dezvoltarea unui sistem neo-Kraepelian de diagnosticare bazat pe semne, simptome și sindroame specifice. Astfel, diagnosticul modern în psihiatrie s-a fundamentat pe principii semiologice riguroase.
Kraepelin și-a început cariera academică ca profesor la Universitatea din Dorpat (actualmente Tartu, Estonia) în 1885. Șase ani mai târziu, s-a mutat la Universitatea din Heidelberg unde a continuat să-și perfecționeze clasificările psihopatologice. În cea de-a șasea ediție a manualului său de psihiatrie publicată în 1899, el a realizat distincția crucială între psihoza maniaco-depresivă și demența praecox (numită acum schizofrenie).
- Kraepelin considera că tulburările maniaco-depresive și melancolia sunt exogene și tratabile.
- Demența praecox era văzută ca o boală endogenă incurabilă asociată cu modificări organice ale creierului.
El a identificat trei varietăți clinice ale demenței precox: catatonia (tulburări motorii), hebefrenia (comportament emoțional inadecvat) și paranoia (iluzii de grandoare sau persecuție).
În anul 1903, Emil Kraepelin devine profesor de psihiatrie clinică la Universitatea din München unde rămâne până în 1922 când preia conducerea Institutului de Cercetare Psihiatric din același oraș.
