Ministerul Sănătății a adus mulțumiri Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea impecabilă a exercițiului SEISM 2025 – ConvEX-3, care s-a încheiat cu succes după cinci zile de activitate intensă, desfășurată non-stop.
În cadrul acestui exercițiu, Ministerul Sănătății a avut un rol activ pe parcursul celor cinci zile, implicându-se prin structurile sale subordonate. Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), rețeaua Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP), Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS), Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București (CTSMB) și C.N. UNIFARM S.A. au contribuit semnificativ la desfășurarea acțiunii.
Exercițiul a oferit o oportunitate importantă pentru colaborare strânsă între diverse instituții guvernamentale participante. Scopul principal al acestuia a fost identificarea vulnerabilităților și zonelor ce necesită îmbunătățiri pentru asigurarea unui răspuns eficient și coordonat în situațiile reale de urgență, protejând astfel viețile și sănătatea cetățenilor.
Ministerul Sanatatii si-a exprimat recunoștința față de toate entitățile implicate pentru cooperarea exemplară și angajamentul comun demonstrat în creșterea capacității României de răspuns la situațiile critice.