Spitalul Euroclinic din București a primit prestigioasa acreditare ca Centru de Excelență în Protezare Articulară de la Surgical Review Corporation (SRC). Această recunoaștere vine alături de titlul acordat Dr. Robert Apostolescu, care a fost desemnat Chirurg de Excelență și Master Surgeon în protezare articulară.
În cadrul acestui centru, Dr. Apostolescu și echipa sa lucrează pentru a reda pacienților mobilitatea și șansa la o viață activă prin intervenții minim-invazive. Acestea includ proceduri avansate precum protezarea șoldului și operațiile asistate robotic pentru genunchi.
„Acreditarea ca Centru de Excelență nu este doar o recunoaștere oficială, ci și o confirmare a pasiunii, dedicării și muncii susținute pe care echipa noastră le-a pus zi de zi îngrijirea pacienților”, a declarat Dr. Apostolescu. El subliniază că această distincție reprezintă realizarea visului său de a oferi îngrijire medicală la cele mai înalte standarde internaționale chiar aici, în România.
Acreditările oferite de SRC atestă rezultatele excepționale obținute constant în domeniul protezării articulare și angajamentul Spitalului Euroclinic împreună cu Dr. Apostolescu față de furnizarea unor servicii medicale superioare – asigurând siguranța maximă pentru pacienți, accesul la tehnologii moderne, reducerea riscului complicațiilor post-operatorii și facilitând recuperarea rapidă pentru cei care necesită proteze articulare.
Sursa: Pagina Facebook REGINA MARIA – Rețeaua privată de sănătate